Istoria Autismului

Autsimul este o tulburare pervaziva de dezvoltare caracterizata de scaderea capacitatii de a interactiona pe plan social si de a comunica, comportament stereotip si repetitiv, cu simptome ce se manifesta de obicei inaintea varstei de 3 ani.

Aproximativ 75 % din indivizii afectati manifesta si handicap mintal.
Cuvantul AUTISM - provine din grecescul "autos" - care inseamna "insusi" sau "EUL propriu".

Primul caz de autism descris, a fost al unui băieţel de 5 ani internat la Bedlam în 1799. Cazul a fost descris în 1809 de către John Haslam în "The Apotechary of Bethlehem".

În 1926 Ssucharewa descrie 6 cazuri de Schizoid Personality Disorder.

Leo Kanner în 1943 în Baltimore, SUA a descris 11 copii cu "Early Infantile Autism" în "Autistic Disturbance of Affective Disorder".

În octombrie 1943 în Viena, Hans Asperger şi-a depus teza de doctorat "Autistic Psychopathology in childhood". Asperger ca şi Kanner a folosit termenul de "Autistic" utilizat pentru prima dată de Bleuler (psihiatru elveţian) pentru a descrie simptome de Schizofrenie.

In DSM-III R, termenul de Autism infantil a fost înlocuit cu cel de Tulburare autistă.

ICD 9, publicat de OMS în 1971, la categoria psihoze cu originea în copilărie include subgrupurile: Autism infantil, Psihoză dezintegrativă şi altele.

ICD 10 utilizează aceeaşi denumire de Tulburare pervazivă de dezvoltare, incluzând: Autismul infantil, Autismul atipic, Sindromul Rett, Alte tulburări dezintegrative ale copilariei şi Sindromul Asperger.

Pentru prima dată, în 1980, Autismul a fost recunoscut ca distinct de Schizofrenie şi inclus în DSM III la capitolul Tulburări pervazive de dezvoltare.

Din anul 2013, DSM-5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) și-a schimbat raportarea, iar afecțiunile care înainte se numeau generic Tulburări Pervazive de Dezvoltare se numesc acum Tulburări în Spectrul Autist.

Simptomele autismului și severitatea lor pot varia considerabil, de la o persoană la

alta. Afectarea ariilor funcționale ale comunicării și interacțiunii sociale, precum și

comportamentele repetitive sunt considerate a fi principalele simptomele ale autismului.

Un copil poate să nu aibă aceleași simptome și poate părea foarte diferit de un alt copil,

chiar dacă au același diagnostic. Dacă cunoști o persoană cu autism, cunoști doar o

persoană cu autism.

Caracteristicile autismului se mențin, în mod normal, de-a lungul vieții persoanei

afectate,dar pot fi schimbate considerabil, în timp, prin intervenții. O persoană mai puțin

afectată poate părea pur și simplu ciudată și poate duce o viață tipică. O persoană afectată

într-o măsură mare ar putea să nu fie capabilă să vorbească și nici să-și poarte singură de grijă.

Principalele deficiențe ale persoanelor cu autism se manifestă în comunicare și interacțiuni sociale. Comportamentul lor este unul repetitiv, stereotip. Autiștii pot să bată din palme ore în șir privind într-un punct fix, să se rotească ori să se legene cu tot corpul până amețesc, vor prefera să se îmbrace cu aceleași haine în fiecare zi, să mănânce același tip de mâncare, să pășească fix pe același drum zi de zi, să se așeze pe același scaun și așa mai departe. Alte comportamente tipice sunt acoperirea urechilor cu mâinile, pentru a nu auzi sunete, zgomote sau cuvinte noi și repetarea la nesfârșit a unor expresii.

Autiștii nu manifestă nevoia de afecțiune, de emoție, nu le place să fie atinși sau luați în brațe. Zâmbesc foarte rar sau deloc și plâng frecvent, intens și zgomotos. Necesită îngrijire permanentă și nu se pot autoadministra din punct de vedere social, familial sau profesional.

Sursa: American Psychiatric Association (1994), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 4th edn (DSM-IV), Washington DC, American Psychiatric Association.